București, 7 decembrie 2022: A avut loc la București, lansarea oficială a Societății Române de Medicină Preventivă (SRMP), organizație non-profit al cărei scop este promovarea medicinei preventive în ceea ce privește bolile oncologice și cronice.
Conform Institutului Național de Statistică, bolile cronice, precum cancerul, bolile cardiovasculare, bolile respiratorii și tulburările metabolice, precum diabetul de tip 2 și obezitatea, constituie principala cauză de deces și dizabilitate în România. Cu toate acestea, 40% dintre decesele cauzate de tumorile canceroase sunt considerate a fi prevenibile.
România se află, din păcate, pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea prevenibilă.
Conform raportului Health at a Glance 2018, publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și Comisia Europeană, raport ce prezintă o analiză comparativă a celor 28 de țări membre UE, cinci țări europene candidate UE și trei țări EFTA (Asociația Europeană a Liberului Schimb) în ceea ce privește starea de sănătate a cetățenilor și performanțele sistemelor de sănătate din aceste țări, România se află pe ultimul loc în ceea ce privește realizarea de acțiuni de prevenire a cancerului de sân și a celui de col uterin.
De exemplu, în Uniunea Europeană, procentajul femeilor între 20 și 69 de ani care au realizat screeningul anual pentru cancerul de col uterin a crescut de la 54% la 60% în ultimul deceniu, aproape dublându-se în Franța. Însă doar 25% dintre femeile din România realizează screeningul anual, în timp ce în Austria și Suedia proporția ajunge la 80%.
Lucrurile stau și mai rău la cancerul de sân, situație în care România este codașă în ceea ce privește procentajul femeilor care au fost supuse screeningului pentru acest tip de neoplazie, prin realizarea unei mamografii femeilor între 50 și 69 de ani.
În acest context nefavorabil care ne poziționează la coada tuturor clasamentelor la mortalitatea prevenibilă, cauza principală a acestei situații fiind lipsa de informare a pacienților și lipsa unor programe și a unor strategii coerente și eficiente, a fost creată Societatea Română de Medicină Preventivă.
Misiunea SRMP este de a îmbunătăți sănătatea individuală și publică a populației prin dezvoltarea și diseminarea eficientă de programe și campanii informative despre bolile cronice și oncologice, promovarea de strategii de prevenire și gestionare a acestora, promovarea și facilitarea de colaborări interdisciplinare, educație și sensibilizarea comunităților de pacienți.
SRMP se adresează atât specialiștilor din domeniul medical, factorilor de decizie cât și pacienților.
În cadrul evenimentului specialiștii invitați au dezbătut problemele cu care țara noastră se confruntă în privința bolilor cronice și în special a celor oncologice și a furnizat soluții practice pentru informarea și educarea populației și a specialiștilor, în scopul ameliorarării cadrului de implementare a proiectelor de prevenție pe care și le-a propus.
„Dezvoltarea medicinei moderne din punct de vedere al posibilităților tehnice și informaționale, al integrării individului într-un program de monitorizare a stării de sănătate, screening și profilaxie, dezvoltarea conceptului de colaborare interdisciplinară în abordarea diverselor patologii, impun și în cazul cancerelor genito-mamare necesitatea actualizării planului de depistare și monitorizare a condițiilor preneoplazice, a populației cu risc crescut, a formelor preclinice, precum și o trecere la un nivel superior al abordării terapeutice prin prisma aplicării cunoștințelor științifice dovedite, acumulate în decursul ultimilor ani”, declară Conf. Dr. Roxana Bohîlțea, Președinte al SRMP
„Totodată, dezvoltarea societății și a educației medicale românești din ultimii 30 de ani va permite sistemului medical repolarizarea din zona de asistență medicală a cazurilor avansate de boală, spre zona de prevenție primară și secundară, în acord cu eforturile mondiale de creștere a duratei și calității vieții indivizilor populațiilor a căror stare de sănătate va fi astfel major îmbunătățită.”, mai declară Dr. Bohîlțea.
“Crearea SRMP este o șansă acordată pacientelor din România de a beneficia, în mod concret, de pe urma unor programe funcționale de prevenție și screening, în urma cărora s-ar evita necesitatea operațiilor oncologice extensive cu beneficiu terapeutic limitat. În România, la momentul actual, practica clinică se confruntă cu cazuri în stadii avansate de boală, a căror șansă la supraviețuire este dramatic scăzută, deși cele mai multe dintre ele ar putea fi prevenite sau depistate în stadii incipiente, potențial curabile.”, a declarat în cadrul evenimentului de ieri, Conf. Dr. Nicolae Bacalbașa, Secretar Executiv SRMP.